|

|
O ANIVERSARE ŞI NIŞTE CARTOFI FĂRĂ GREŞELI MARI
Zilele acestei săptămīni au fost asemănătoare, aşa cum
sīnt asemănătoare centralele termice dintre blocuri, pe care scrie Jos
Iliescu.
M-am plimbat īndelung - opţiunea fără umbrelă,
pentru că vīntul furtunos īncercase să mi-o dea peste cap de cīteva
ori, iar un cīine mic chiar mi-a muşcat-o. De umbrelă zic.<
Am hotărīt să renunţ şi am renunţat, deşi, ştiam,
consecinţele unei renunţări pot fi mult mai subtile decīt cele
prevăzute.
Vremea cīinoasă mi-a mai răcorit fruntea, mi-a mai limpezit
gīndurile, dar lupta cu factorii de stress din jurul meu tot am pierdut-o.
Tristeţile lui Cohen īmi păreau bieţi mormoloci, pe līngă
rechinul care se plimba prin mine, de data asta fără vreo legătură
cu apropierea zilei mele de naştere.
Cīndva motiv de bucurie, alteori
prilej de bilanţ şi melancolii, de data asta a fost primită cu
aristocratică indiferenţă. Nu mi-a răspuns īn acelaşi
fel.
Telefonul a sunat īncă de dimineaţă cu urări din oraşele
ţării pe unde mai sīnt răspīndiţi prietenii mei, iar Iulia
a venit īnainte de prīnz, cu crizanteme, cu bucuria aia unică şi
specială pe chip (interfaţa, minunată la vedere, a sufletului ei
luminos cu universul ăsta mohorīt căreia i-aş putea fi preşedinte,
īn condiţii de democraţie şi alegeri libere), cu o maimuţă
pe o felicitare, o maimuţă care semăna perfect cu aceea pe care
o scosese la plimbare, pe străzile pietruite din oraşul vechi Sibiu,
īntr-o zi de vară, un băiat blond şi arătīnd bine, īn felul
acela ostentativ, care stīrneşte dorinţele fetelor şi strīmbăturile
din nas ale tuturor celorlalţi oameni. Maimuţa fusese educată să
tragă de partea superioară a oricărei rochii- tricou sau bluze-
purtat de o feminină prezenţă, īn timp ce băiatul, cu ochii
īn decolteul respectiv, īşi dojenea amical, partenera. Fetele nu se supărau,
era o īntīlnire amuzantă, īn ziua aceea toridă- chiar şi la
munte, aşa cum amuzant este, īmi scrisese Iulia, pe verso, degetul ăla
care iese din ciorap, atunci cīnd lumea ţi se pare mai posomorītă sau
mai sobră.
Era, īn micul pacheţel, şi o casetă audio, pregătită
special pentru mine şi o provocare la karaoke, dar am intrat mai īntīi īn
bucătăria călduroasă, să pregătim o supă şi
peştele la cuptor.
Īn timp ce eu curăţam cartofi, Iulia a găsit de cuviinţă
să īmi mai spună o dată bancul ei preferat, cel cu francezul
care, aflat īntr-un restaurant din Anglia şi dorind o friptură īn
sīnge, comandă I want a bloody steak, iar chelnerul īl īntreabă:
How about some fuckin potatoes ?
Şi pentru că ea curăţa, īn acest timp, peştele, i-am
reamintit cheful la care fuseseră serviţi peştişorii din
acvariul gazdei, plecată, neinspirat, după ţigări. Reţeta:
un peştişor viu, īntre două feliuţe de pīine.
- Cartofii ăia au greşeli? m-a īntrebat Iulia, cu seriozitate şi
cīnd eu am rīs şi-a dat şi ea seama şi a rīs cu mine. Asta-i din
pricină că toată dimineaţa am corectat cartea ta, a adăugat
şi a īnceput din nou să rīdă.
Cartofii erau sănătoşi, fără greşeli majore, aşa
că şi-au găsit locul īn oala cu supă şi imediat după
ce peştele a aterizat īn cuptor, a īnceput concursul de karaoke, īn camera
mea.
- Vrei să īncepi tu?, m-a īntrebat.
Am refuzat, din lipsă de curaj, aşa că a īnceput ea, cu Stand
By Me - Ben E. King, unul din preferatele mele.
A urmat Love Is All Around- Troggs, iar debutul meu a fost timid. Prea
timid. Nu m-am mişcat deloc. La So if you really love me, come on and
let it show, m-am gīndit la Miruna şi m-am īncurcat, iar la I need
someone beside me in everything I do, m-am oprit, ca-n faţa unei oglinzi
ivite brusc.
După prima rundă, Iulia a avut un avans de nouă mii de puncte.
Şi trebuia să-mi īnchipui că urmează Mrs. Robinson-
Paul Simon, unul dintre preferaţii ei. Wed like to help you learn to
help youself, cīnta Iulia, iar gīndul meu plin de speranţe, dar
neīncrezător- o combinaţie pe care o cunosc bine- se īndrepta spre
Lucia, cea pe care īncă n-o cunosc, dar de a cărei competenţă
īmi leg unele aşteptări.
Nu mi-am dat seama cīt de greu este să cīnţi Thank You- Dido,
deşi I want to thank you for giving me the best day of my life īmi
plăcuse īntotdeauna. Ca şi and then you call me and its not so
bad.
După runda a doua, aveam un deficit de douăzeci şi trei de mii
de puncte. Iulia rīdea, fericită, iar eu īncepeam să īntrezăresc
un viitor īn care lumina era posibilă.
Daniel drinks his weight/Drinks like Richard Burton/Dance like John
Travolta, now- era rīndul Iuliei şi acest now m-a zdrobit. Eu
nici măcar nu ascultasem pīnă acum acest Getting away with it/All
messed up/Thats the living- James, dar īnfrīngerea se profila, tot mai
clară, aşa că am destupat sticla de vin bisericesc şi am
turnat īn pahare. Nu prea-mi place să pierd.
- La mulţi ani!- a zis Iulia şi nu ştiu ce i se părea aşa
de amuzant, poate tocmai faptul că ştia că nu-mi place să
pierd sau gīndul la piesa următoare. Ea īnregistrase caseta, special
pentru mine, ştia ce urmează.
- La mulţi ani!, am ciocnit şi am golit paharul.
A īnceput cīntecul cel nou şi am priceput imediat de ce se simţea
atīt de bine Iulia. Spun doar: 99 Luftballoons- Nena. Īn nemţeşte.
Era rīndul meu. Iulia īşi lovea genunchii cu palmele şi i se īnroşise
faţa de-atīta rīs. Īncercările mele de a ţine pasul au fost
zadarnice.
După īncă o rundă, īn care ea a cīntat din toată inima On
an island in the sun/Well be playing and having fun (Weezer- Island In
The Sun), iar eu am avut parte de All we want is some success/But the
chance is never around (Morcheeba- Part Of The Process), īntre noi
erau cincizeci şi cinci de mii de puncte.
Diferenţa a crescut la optzeci de mii, după ce Iulia: dont worry,
dont hurry, take it easy (Laid Back- Sunshine Reggae), iar eu: Ill
be in butterfly mornings/Butterfly mornings/And wild flower afternoons
(Hope Sandoval- Butterfly Mornings). Cred că nu mai e nevoie să
explic de ce.
Ne-am oprit pentru a asculta īmpreună Tom Waits- Watch Her Disappear.
Concursul luase sfīrşit. Pierdusem clar, dar rechinul era acum
departe de apele mele teritoriale, aşa că pot spune că, la fel
de clar, cīştigasem.
Peste puţină vreme, la uşă au bătut primii invitaţi.
Am primit cadouri şi am primit cuvinte care exprimă gīnduri, care
exprimă sentimente.
Un dar aparte a venit să deblocheze un impas.
Am chefuit, iar telefonul a mai sunat şi el, din cīnd īn cīnd, pīnă către
miezul nopţii.
Cornel Mihai Ungureanu 09.12.2002, in revista "Mozaicul"
|
|
|