Când îl băteam la şah, tata zicea
că joc urât. Meschin. Dacă mă bătea el, nici
eu nu jucam rău!
La puţine zile după ce am fost admis la Facultatea de Mecanică,
el a murit, aşa că atunci când eu am venit în
Craiova, plin de înalte idealuri inginereşti, acasă
era mai gol şi mai trist. Grădiniţa era încă
plină de zmeură şi de flori, în iasomia de pe
gard se ascundeau melcii (cum de nu m-am gândit niciodată
să le rup corniţele?), dar magazia de lemne (goală,
de altfel), bucătăria de vară şi chiar casa dădeau
semne flagrante de bătrâneţe.
Mama se oprea uneori din spălat rufe, din călcat cămăşi
şi batiste - sau chiar flori pentru ierbarul Corinei - şi
se aşeza lângă mine pe treptele din faţa casei.
Fumam împreună un Cişmigiu (de la mama am învăţat
cum să nu trag în piept). Tu, Getă, fugi că dădu
caimacu-n foc!, se-auzea glasul speriat al vecinei. Sau cel serios
al unui copil: Bă, taicule, băon? Băone, bă!,
aproba cu o deferenţă princiară bărbatul. Unde
te duci, Gică? striga mama după motanul nostru pornit spre
podul cu porumbei. La servici!, răspundea un trecător de
pe strada de dincolo de gardul înalt. Eu îi spuneam că
Reagan şi Gorbaciov se vor întâlni la Reykjavik, ea
îmi zicea că în câteva săptămâni
vom primi un apartament şi de-aici porneau toate divergenţele
noastre.
Cea mai frumoasă fată din oraş locuia într-un
bloc, lângă Grădina botanică, dar la teatru m-am
dus singur, cu două bilete şi toată piesa am tras cu
coada ochiului spre locul gol de lângă mine.
La cursuri stăteam lângă iranianul Ibrahim, care dintr-o
frază a profei de mate: Se constată că derivata funcţiei
f(x) egal cu e la 2x se calculează astfel..., nota doar Se constată,
oricum mai mult decât sirianul Mahomed. Lui nu-i plăcea
să scrie, ascuţea mereu un beţigaş cu un briceag.
În practică, decanul cu practica ne iniţia în
tainele ingineriei pure. Ne ascundeam în spatele vreunui cuptor,
în secţia forjă a uzinei era o căldură năucitoare,
băieţii povesteau filme de pe sârbi, Sebi cânta
Go Johnny go mişcându-se de parcă ar fi ţinut
în mână o chitară adevărată, mă
întreba dacă am ascultat Iarbă prin păr - Celelalte
Cuvinte, îi spuneam că am discul şi cântam împreună
în timp ce Rilă ne zicea că e un tip în cămin
care dă video şi care are clipul Madonnei - Like A Virgin
- sursă de melancolie, pentru că el nu întâlnise
nici o fată pentru care acest atribut să fie valabil, mergeam
la meciuri, Lung plonja la picioarele lui Fofana, autobuze hodorogite
ne duceau la cules de mere unde iar cântam, ne îmbătam
şi fumam ca turcii, iar între timp dădeam blestematele
examene, vedeam filmele proaste, citeam ziarele pline de fals şi
încercam să pricepem cum e lumea şi cum poţi trece
un examen de filosofie cu două raţe şi tot atâtea
sticle de coniac Drobeta.
Apartament am primit abia peste un an. Îmi amintesc frigul, foamea,
conservele de peşte şi nopţile albe în care desenam
cu o trusă Skribent tot soiul de organe de maşini ascultând
Joe Cocker pe un post nemţesc de radio. În vârful căruţei
în care erau strânse o parte din lucrurile noastre, sub
privirile curioase ale vecinilor care nu se repeziseră în
curtea rămasă pustie să ia antena, materiale de la
casă, saci cu lucruri inutile, să scoată trandafirii
ori câţiva pomişori ştiam că nu voi fi niciodată
inginer. Mama era probabil foarte supărată din această
pricină şi pentru că încă mă gândeam
la întâlnirea aia din Islanda, iar eu nu îndrăzneam
să-i vorbesc despre o revistă în care visam ca într-o
bună zi să pot scrie liber, ca un fluture. Cine va fi, atunci,
copilul cu mătura?, m-am întrebat în timp ce căruţaşul
dădea bice cailor iar Craioviţa Veche rămânea
în urmă.
[fragment]
--- ooOoo ---
From: Cornel Mihai Ungureanu
(cuvînt înainte de Delia Oprea)
Toată copilăria, şi apoi adolescenţa
mea, au fost sub semnul zarzărului lui Teodoreanu, când
deschideam câte un geam aşteptam să văd minunea
aceea, pom alb, înflorit sau altfel spus: bucurie, iubire pură,
tristeţe dolescentină... uneori am văzut zarzărul,
abia zărit sau scufundată în el am trecut prin toate
stările, am înţeles, am simţit.
Un singur lucru a rămas profund, frustrant necunoscut: ce scria
Dănuţ? Caietele acelea pe care uneori i le pregătea
Monica, caiete normale de scolăriţă, pline însă
de cuvintele lui. Sunt dorinţe neîmplinite care te urmăresc
o viaţă, mi se întâmpla să visez caietele
albe, să le doresc umplute de cuvinte.
Apoi din senin, mult mai târziu, a apărut Dan Deleanu. Era
pe net, îl chema Cornel Mihai Ungureanu şi într-o zi
mi-a trimis un caiet, l-am recunoscut imediat chiar dacă avea
altă formă, în el erau cuvintele care îmi lipsiseră
atâta vreme. Un Dan Deleanu matur, îngrijorat uneori de
problemele lumii în care trăieşte, serios, alteori
cel din copilărie, de multe ori adolescentul pe care l-am iubit.
Aşa că, sincer, nu ştiu ce prezint acum, poate o carte
doar visată, oricum nu e obligatoriu să simţiţi
la fel pentru că în definitiv scrisorile asta sunt: mesaje.
Mesaje pentru fiecare dintre noi, al meu este de la Dan Deleanu.
Volumul este împărţit în două părţi...deloc
diferite, pentru că sunt toate scrisori şi sunt scrise de
Cornel Mihai Ungureanu. Numai că unele au ajuns la un destinatar
şi au fost publicate în Dilema, altele le-am numit nepublicate
pentru că ni se părea că încă sunt pe drum,
în plicuri virtuale. De curând, însă, mi-am dat
seama că era greşit, scrisorile acelea au ajuns şi
ele undeva, sunt scrisori pentru noi, toate au ajuns la destinatar.
În timpul în care lucram la acest volum o scrisoare "de-a
noastră" a trebuit să o mutăm la "publicate în
Dilema" pentru că a apărut şi acolo...poate atunci
când veţi citi altele vor avea aceeaşi soartă,
şi poate, în timp, chiar nu va mai avea sens să le
despărţim, dumneavoastră nu o faceţi, lăsaţi-ne
doar pe noi, o facem din orgoliu pentru că, uneori, ne-a scris
frumos şi trist Cornel Mihai Ungureanu.
Sau nu el?
|
|