Când îl băteam la şah, tata zicea că joc urât. Meschin. Dacă mă bătea el, nici eu nu jucam rău!
La puţine zile după ce am fost admis la Facultatea de Mecanică, el a murit, aşa că atunci când eu am venit în Craiova, plin de înalte idealuri inginereşti, acasă era mai gol şi mai trist. Grădiniţa era încă plină de zmeură şi de flori, în iasomia de pe gard se ascundeau melcii (cum de nu m-am gândit niciodată să le rup corniţele?), dar magazia de lemne (goală, de altfel), bucătăria de vară şi chiar casa dădeau semne flagrante de bătrâneţe.
Mama se oprea uneori din spălat rufe, din călcat cămăşi şi batiste - sau chiar flori pentru ierbarul Corinei - şi se aşeza lângă mine pe treptele din faţa casei. Fumam împreună un Cişmigiu (de la mama am învăţat cum să nu trag în piept). Tu, Getă, fugi că dădu caimacu-n foc!, se-auzea glasul speriat al vecinei. Sau cel serios al unui copil: Bă, taicule, băon? Băone, bă!, aproba cu o deferenţă princiară bărbatul. Unde te duci, Gică? striga mama după motanul nostru pornit spre podul cu porumbei. La servici!, răspundea un trecător de pe strada de dincolo de gardul înalt. Eu îi spuneam că Reagan şi Gorbaciov se vor întâlni la Reykjavik, ea îmi zicea că în câteva săptămâni vom primi un apartament şi de-aici porneau toate divergenţele noastre.
Cea mai frumoasă fată din oraş locuia într-un bloc, lângă Grădina botanică, dar la teatru m-am dus singur, cu două bilete şi toată piesa am tras cu coada ochiului spre locul gol de lângă mine.
La cursuri stăteam lângă iranianul Ibrahim, care dintr-o frază a profei de mate: Se constată că derivata funcţiei f(x) egal cu e la 2x se calculează astfel..., nota doar Se constată, oricum mai mult decât sirianul Mahomed. Lui nu-i plăcea să scrie, ascuţea mereu un beţigaş cu un briceag. În practică, decanul cu practica ne iniţia în tainele ingineriei pure. Ne ascundeam în spatele vreunui cuptor, în secţia forjă a uzinei era o căldură năucitoare, băieţii povesteau filme de pe sârbi, Sebi cânta Go Johnny go mişcându-se de parcă ar fi ţinut în mână o chitară adevărată, mă întreba dacă am ascultat Iarbă prin păr - Celelalte Cuvinte, îi spuneam că am discul şi cântam împreună în timp ce Rilă ne zicea că e un tip în cămin care dă video şi care are clipul Madonnei - Like A Virgin - sursă de melancolie, pentru că el nu întâlnise nici o fată pentru care acest atribut să fie valabil, mergeam la meciuri, Lung plonja la picioarele lui Fofana, autobuze hodorogite ne duceau la cules de mere unde iar cântam, ne îmbătam şi fumam ca turcii, iar între timp dădeam blestematele examene, vedeam filmele proaste, citeam ziarele pline de fals şi încercam să pricepem cum e lumea şi cum poţi trece un examen de filosofie cu două raţe şi tot atâtea sticle de coniac Drobeta.
Apartament am primit abia peste un an. Îmi amintesc frigul, foamea, conservele de peşte şi nopţile albe în care desenam cu o trusă Skribent tot soiul de organe de maşini ascultând Joe Cocker pe un post nemţesc de radio. În vârful căruţei în care erau strânse o parte din lucrurile noastre, sub privirile curioase ale vecinilor care nu se repeziseră în curtea rămasă pustie să ia antena, materiale de la casă, saci cu lucruri inutile, să scoată trandafirii ori câţiva pomişori ştiam că nu voi fi niciodată inginer. Mama era probabil foarte supărată din această pricină şi pentru că încă mă gândeam la întâlnirea aia din Islanda, iar eu nu îndrăzneam să-i vorbesc despre o revistă în care visam ca într-o bună zi să pot scrie liber, ca un fluture. Cine va fi, atunci, copilul cu mătura?, m-am întrebat în timp ce căruţaşul dădea bice cailor iar Craioviţa Veche rămânea în urmă.

[fragment]

--- ooOoo ---


From: Cornel Mihai Ungureanu
(cuvînt înainte de Delia Oprea)

Toată copilăria, şi apoi adolescenţa mea, au fost sub semnul zarzărului lui Teodoreanu, când deschideam câte un geam aşteptam să văd minunea aceea, pom alb, înflorit sau altfel spus: bucurie, iubire pură, tristeţe dolescentină... uneori am văzut zarzărul, abia zărit sau scufundată în el am trecut prin toate stările, am înţeles, am simţit.

Un singur lucru a rămas profund, frustrant necunoscut: ce scria Dănuţ? Caietele acelea pe care uneori i le pregătea Monica, caiete normale de scolăriţă, pline însă de cuvintele lui. Sunt dorinţe neîmplinite care te urmăresc o viaţă, mi se întâmpla să visez caietele albe, să le doresc umplute de cuvinte.

Apoi din senin, mult mai târziu, a apărut Dan Deleanu. Era pe net, îl chema Cornel Mihai Ungureanu şi într-o zi mi-a trimis un caiet, l-am recunoscut imediat chiar dacă avea altă formă, în el erau cuvintele care îmi lipsiseră atâta vreme. Un Dan Deleanu matur, îngrijorat uneori de problemele lumii în care trăieşte, serios, alteori cel din copilărie, de multe ori adolescentul pe care l-am iubit. Aşa că, sincer, nu ştiu ce prezint acum, poate o carte doar visată, oricum nu e obligatoriu să simţiţi la fel pentru că în definitiv scrisorile asta sunt: mesaje. Mesaje pentru fiecare dintre noi, al meu este de la Dan Deleanu.

Volumul este împărţit în două părţi...deloc diferite, pentru că sunt toate scrisori şi sunt scrise de Cornel Mihai Ungureanu. Numai că unele au ajuns la un destinatar şi au fost publicate în Dilema, altele le-am numit nepublicate pentru că ni se părea că încă sunt pe drum, în plicuri virtuale. De curând, însă, mi-am dat seama că era greşit, scrisorile acelea au ajuns şi ele undeva, sunt scrisori pentru noi, toate au ajuns la destinatar. În timpul în care lucram la acest volum o scrisoare "de-a noastră" a trebuit să o mutăm la "publicate în Dilema" pentru că a apărut şi acolo...poate atunci când veţi citi altele vor avea aceeaşi soartă, şi poate, în timp, chiar nu va mai avea sens să le despărţim, dumneavoastră nu o faceţi, lăsaţi-ne doar pe noi, o facem din orgoliu pentru că, uneori, ne-a scris frumos şi trist Cornel Mihai Ungureanu.

Sau nu el?