Mă duc să dansez!
Iulia s-a ridicat şi a ieşit din încăpere.
- Ce mai faci, mă?
- Aş vrea să fiu acasă, să scriu la cartea mea de demult, că, după ce o termin, pot scrie la aia care îmi place, am răspuns golind jumătate din vinul din pahar.
- Nu ştiam că merge asta şi când e vorba de scris cărţi. Eu fac aşa când mănânc pepene, de exemplu. Las cocoşul la urmă, mănânc întâi de pe felie.
Am privit-o scrutător, să îmi dau seama dacă e o aluzie la vremurile când eram împreună.
- Mă bucur că îl porţi, a zis, arătând spre tricoul pe care mi-l făcuse cadou cu vreo doi ani în urmă şi pe care imprimase chiar ea cuvintele: "My girlfriend is a truckdriver"
- E preferatul meu!
- Ce mi-a plăcut ideea de la secţiunea contact a site-ului tău!...Adică omul are un gard cât China, da’ totuşi vrea să fie căutat, că şi-a pus şi cocoş şi clopoţel şi cutie de scrisori şi ciocănitoare de-aia cu mâner! Te reprezintă!
- Sigur.
- Unde sunt?, a zis, căutând ceva în jur, probabil că pachetul de ţigări.
- Aici sunt! Pe fotoliu!, a adăugat, privindu-şi bustul, ca şi cum abia acum s-ar fi descoperit pe sine!
Mi-am amintit felul ei de a glumi.
A luat o ţigară din pachetul de pe măsuţă.
- Cum e să fii măritată? E o diferenţă mare faţă de înainte?
- Nu. E aproape la fel.
Doar uneori, când spăl vasele, mă surprinde clinchetul pe care îl face verigheta când atinge porţelanul.
- Cu noile rude, cum te înţelegi?
- N-am probleme cu soacra!
- Doar cu fiul ei!
Cred că şi-a amintit felul meu de a glumi.
- Mai cânţi colinde?
- Da! Chiar ieri m-am întâlnit cu fetele . Eram emoţionată când cântam, că ne ieşea frumos şi ne priveam în ochi şi râdeam. Cred că aşa te simţi şi tu când eşti mulţumit cu ce scrii.
- Aşa mă simt când sunt cu prietenii sau când sunt îndrăgostit de o femeie care mă iubeşte.
- Cum e la radio?
- Mi-a dispărut emoţia din glas. E bine! Îmi aleg singur muzica, îmi fac textele din seara precedentă. Îmi place, dar prioritatea mea rămâne scrisul. În primăvară, după ce termin romanul, aş vrea să lucrez serios la o piesă de teatru, apoi la un scenariu de film. Dar în iarna asta, voi face radio, ca să îi dau la scriitor să mănânce. Când o ieşi ştevia, mai vedem...
Pleoapele mi se lipeau, picoteam şi începuse un vis cu prieteni, în care mirosea a îngeri şi a sfinţi.
- La tine la serviciu cum e?
Ai fost la munte?
- Da, am fost, îţi mulţumesc pentru sfat. A fost excelent! O să îţi trimit poze, pe e-mail. i-am zis unui coleg dacă vrea să îi arăt poză cu veveriţa şi a râs ăla de nu se mai oprea! M-am înroşit şi am plecat. Te las să dormi, i-am auzit vocea.
Uşa s-a închis în urma ei.
Stăteam cu ochii închişi, privind cu atenţie chipurile oamenilor la care ţineam, pe atunci.
Muream de somn, dar mirosul din vis nu mă lăsa să adorm.
M-a trezit sărutul Oliviei. Buzele ei calde, familiare.
- Să nu mă spui, a zis, mângâindu-mi fruntea şi sărutându-mă din nou.
S-a ridicat şi i-am urmărit, încă nedumerit, silueta îndreptându-se din nou spre uşă. S-a oprit în prag şi s-a întors.
- M-ai dat gata cu ştevia!, a zis, ca un fel de explicaţie sau ca o completare.
(...)
Rămăseseră mai puţini şi mai beţi. Fumul se îngroşase.
Iulia şi Kolb Dominic stăteau jos, pe mochetă, rezemaţi de calorifer. M-am îndreptat spre ei.
- Deranjez?
- Nu, a zis el.
După câteva clipe a spus:
- "Lucian, ce sexy eşti!"; "Iulia, ce bine îţi stă! Eşti...senzuală!" - Are you ironic or something? - Nu îmi place să văd cum te ţin alţii în braţe! Apoi, când dansaţi, te uitai numai la el şi zâmbeai. - Îmi spunea că ăla din buzunar e telefonul lui mobil şi că e dat pe vibraţii. "Cred că tocmai mă sună cineva!". Ce-ai fi vrut, să fac o faţă morocănoasă? Dominic s-a ridicat, nervos, şi a plecat val vârtej din cameră. - It’s a matter of choice! That’s life!, a strigat Iulia, înainte ca el să apuce să iasă. - Ţi-am adus caseta, am zis. - Mulţumesc, a răspuns, zâmbind. Mă duc să o pun în rucsac. Când ea ieşea, Kolb Dominic tocmai voia să intre, aşa că au fost cât pe ce să se ciocnească. Ea i-a dat prioritate. Zâmbea, părea amuzată de întreaga situaţie, el însă păstra pe chip o seriozitate supărată, în timp ce se îndrepta spre mine. S-a aşezat alături. Muzica era doar orchestrală, în surdină, caloriferul radia o căldură chemătoare.
- Nu ştiu ce caut aici! De cinci ore mă uit la plebea asta, la nespălaţii ăştia, eu mirat că m-au invitat, ei miraţi că am venit!
Cuvintele răsunaseră mai tare decât s-ar fi cuvenit, am privit în jur, dar nimeni nu părea să le fi dat vreo atenţie. În afară de Iulia, care se îmbrăcase şi stătea în prag. Avea şi rucsacul pus la spate, era gata de plecare, venise probabil să îşi ia rămas bun.
- Dominic, a zis ea. Ce cauţi tu m
ă cu ăştia? (Părea foarte mirată) Fă-ţi echipă!
S-a întors pe călcâie şi dusă a fost. Mi se părea că îi aud hohotul de râs şi mi-a venit pe chip un zâmbet. Aveam impresia că Dominic privea de minute bune uşa prin care ea plecase. Tăcerea lui era atât de elocventă, încât m-am întrebat: "Eu, dacă aş tăcea, aş fi la fel de elocvent?"


[fragment]